antifragilitate

În ultimii ani s‑a acordat o atenție din ce în ce mai mare managementului pierderilor de apă de către companiile de apă din România, în special datorită Programelor Operaționale Sectoriale implementate la nivel național. Motivul principal al includerii acestei activități în aproape toate Proiectele de acest tip a fost nivelul ridicat al pierderilor (mai bine spus al apei care nu aduce venituri) din rețelele de distribuție. Cu toate că acest lucru este unanim considerat ca o măsură necesară, întrebarea care derivă în mod natural este: de ce a fost nevoie de aceste programe pentru a rezolva o situație ce nu ar fi trebuit să existe în primul rând?

Adevărul este că managementul pierderilor de apă nu este un lucru nou, companiile de apă din România având o astfel de preocupare încă de la înființarea lor (chiar recent am citit un raport din anii 1930 în care se prezenta o campanie de măsurători de presiuni si debite pe timp de noapte in districtul „Obor” din București) și cu toate acestea rezultatele nu s‑au ridicat la nivelul așteptărilor. Oare așteptările să fi fost prea mari (sau nerealiste) sau pur și simplu companiile de apă nu avut viziunea necesară pentru a le atinge?

Nu am reușit să găsesc un răspuns clar la această întrebare, dar pot analiza situația bazându‑mă strict pe experiența practică dobândită lucrând cu diferite companii de apă din țară ca expert consultant pentru reducerea pierderilor de apă.

În primul rând, în locul tradiționalei balanțe a apei care lua în considere exclusiv apa care intra în sistem și consumurile facturate a fost introdusă terminologia și metodologia recomandată în manualele de bune practici ala Asociației Internaționale a Apei (IWA), unde se face o distincție clară între pierderile de apă fizice și apa care nu aduce venituri. Astfel, pentru calculul balanței apei sunt necesare o serie de informații și date cu un grad ridicat de acuratețe și de încredere. Din nefericire, în mai toate cazurile, companiile de apă nu posedau un istoric al acestor informații deoarece nu fuseseră considerate relevante până în acel moment. Consecința directă a fost că atât consultanții cât și operatorii de apă au fost nevoiți să recurgă la ipoteze simplificatoare, cea mai întâlnită fiind echivalarea apei care nu aduce venituri cu pierderile fizice. Este evident că în acest caz indicatorii țintă calculați duc către situații nerealiste (atât în favoarea cât și în defavoarea operatorilor de apă).

În al doilea rând, presupunând că valorile indicatorilor se bazează pe date corecte, persistă totuși o confuzie între rețeaua de distribuție propriu‑zisă și compania/ sucursala de apă care administrează această rețea. În acest caz operatorul de apă trebuie să își pună întrebarea dacă NRW (apa care nu aduce venituri) exprimat în procente este util pentru rețeaua de distribuție sau dacă ILI (indicele de pierderi fizice al infrastructurii) este util pentru compania/sucursala de apă? Indiferent de situație, valorile acestor indicatori trebuie comparate cu anumite valori „standard” pentru a putea spune dacă rețeaua sau compania de apă se află într‑o situație bună sau rea. Aici intervine o altă problemă și anume matricea de comparație, iar rezultatul poate fi complet diferit în funcție de matricea aleasă (este de ajuns să comparăm valorile din NP 133/1‑2013 și Manualul Național al Operatorilor de Apă și Canalizare pentru a demonstra acest fapt).

În al treilea (și nu neapărat ultimul) rând se pare că există tendința generală de a repeta greșelile menționate anterior iar explicația nu este atât de simplă pe cât aș fi dorit să fie. Este momentul pentru a prezenta conceptul de „anti‑fragilitate” al unui sistem propus de către prezenta Nassim Nicholas Taleb. Voi folosi o analogie pe care însuși autorul a utilizat‑o în repetate rânduri pentru a explica acest concept. Să ne imaginăm cu colet poștal cu inscripția FRAGIL pe care tocmai l‑am ridicat de la oficiul poștal. Dacă îl scăpăm iar conținutul acestuia se deteriorează atunci am pierdut valoarea coletului respectiv, caz în care am învățat din greșeli iar data viitoare vom folosi un colet ROBUST (chiar în cazul unui accident nu vom pierde valoarea conținutului). Nassim Taleb propune și un al treilea tip de colet, cu proprietatea specială că în cazul unei deteriorări va aduce câștiguri și nu pierderi. Acest colet poartă inscripția ANTI‑FRAGIL.

De remarcat că autorul nu consideră neapărat că această acțiune de distrugere este intenționată în scopul dedicat de a avea câștiguri, ci mai degrabă un răspuns normal la feedback‑ul mediului înconjurător. Este evident că în momentul în care prin distrugerea unei componente a sistemului obții anumite venituri nu mai nici un stimul pentru a remedia situația componentei respective.

Revenind la problema pierderilor de apă, concluzia la care am ajuns este că din acest punct de vedere sistemele de alimentare cu apă au trecut de la o stare fragilă (în care pierderile fizice generau pierderi) direct la o stare anti‑fragilă (în care pierderile fizice pot genera venituri – să ne gândim numai la faptul că fondurile primite sunt destinate și proporționale cu pierderile fizice estimate), deși intenția implementării atâtor măsuri operaționale este de a le aduce la o stare robustă.

Timpul va spune clar dacă trebuie să schimbăm dramatic drumul pe care ne aflăm (trecerea de la anti‑fragil la robust) sau, paradoxal, drumul către un sistem robust trece mai întâi printr‑un sistem anti‑fragil.

Asist. Ing. Alexandru Aldea,

Universitatea Tehnica de Construcții București Departamentul de Hidraulica si Protecția Mediului

Detectivii Apei Pierdute nr 8 *** 2015