Workshop – Detectivii Apei Pierdute

A treia ediție a workshopului pe tematica pierderilor de apă, organizat de UTCB, Fundația Aquademica și revista Detectivii Apei Pierdute, a avut loc în perioada 25-27 octombrie 2017, la București. Întâlnirea, găzduită de Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, a reunit specialiști din domeniul managementului pierderilor de apă, de la companiile de apă din țară, reprezentanți ai firmelor de echipamente și ai mediului universitar.

Discuțiile, ca și în anii precedenți, au fost deshise, pe subiecte de interes pentru participanți, care au avut astfel ocazia de a-și împărtăși din reușite, provocări și soluții întâlnite în practica de zi cu zi.


Invitatul special al evenimentului a fost David Pearson – expert internațional în managementul pierderilor de apă și membru al echipei de specialiști în pierderi de apă din cadrul Asociației Internaționale a Apei (IWAWater Loss Task Force). De la David Pearson, cei prezenți au avut o mulțime de lucruri interesante de aflat, iar schimbul de idei, întrebările și răspunsurile au curs… ca apa. David Pearson a povestit, printre altele, despre experiența sa de la începuturile carierei.

Botezul “focului” l-a primit în 1995-1996, când nord-vestul Angliei a fost lovit de cea mai grea secetă de până acum.

“Singura șansă de a asigura alimentarea cu apă pentru 7 milioane de consumatori era să reducem semnificativ pierderile din rețele. Ceea ce am reușit. A fost o perioadă grea, cu multă muncă de teren, în care am descoperit iazuri cu rațe și zone mlăștinoase, alimentate de exfiltrații și pierderile din rețelele noastre”

și-a amintit Pearson. Industria apei s-a schimbat după acest moment, chestiunea redcerii pierderilor devenind o obligație legală, prin fixarea unor ținte concrete de atins.
Expertul britanic le-a împărtășit participanților la workshop și din experiența sa actuală de lucru în comisii naționale și internaționale de management al pierderilor, prezentând câteva dintre bunele practici utilizate cu succes de companiile de apă.

Firmele de echipamente au prezentat solutii tehnice la problemele companiilor de apa : au fost prezentate camere pentru identificarea bransamentelor ilegale, echipamente pentru localizarea defectelor , pentru localizare trasee conducte, roboti, sisteme software si multe alte lucruri interesante.

Ca in fiecare an companiile de apa si-au prezentat ultimele „probleme si solutii”. Astfel am avut prilejul de a asculta cateva dezbateri interesante.

Prezentarea „Consumuri misterioase” a domnului Mircea Sava de la RAJA Constanta a fost cea care a strans cele mai multe voturi, fiind declarata castigatoarea acestei editii.

 

Calitatea lucrarilor de executie si a lucrarilor de reparatie – factor determinant in reducerea pierderilor de distributie

Ilie IVAN

SC APA CANAL 200 0 SA Pitesti

 

Activitatea de detectare a pierderilor in cadrul SC AQUABIS SA

Ciprian PASTOR

SC AQUABIS SA

 

Activitatea de detectare a pierderilor in cadrul SC NOVA APASERV SA

Alin CIOMPELA

SC NOVA APASERV SA Botoșani

Activitatea de detectare a pierderilor in cadrul SC HIDROPRAHOVA SA

Marius BUGAN

SC HIDROPRAHOVA SA

Consumuri fantomă

Mircea SAVA

SC RAJA CONSTANTA SA

GIS si modelare rețele de alimentare cu apă și canalizare

Maria-Cristina CAPOTESCU

SC AQUATIM SA

Activitatea de detectare a pierderilor in cadrul SC SECOM SA

Marian MOROȘANU

SC SECOM SA

 

Ziua a treia a adus partea de discutii pe echipe in cadrul workshopului.

Au fost prezenti peste 60 de participanti care in mod sigur au avut prilejul de a gasi cel putin o idee pe care sa o poata aplica si care sa dea rezultate in gasirea solutiilor potrivite.