2008 – Satu Mare a devenit primul oraș din România care a găzduit Concursul de Detectare a Pierderilor, o inițiativă de succes unică în Europa. Ideea acestui proiect a luat naștere în timpul unui seminar de detectare a pierderilor desfășurat la Sibiu și condus de Andy Bowden din Anglia. Alături de dl. președinte al A.R.A., Ciomoș Vasile,Gheorghe Sava (Apaserv Satu Mare) a pus bazele acestui proiect, care s-a dovedit a fi deosebit de reușit și inovator.

Dl. Ciomoș, întotdeauna deschis la idei noi, a propus imediat organizarea concursului la Satu Mare și a fost un susținător direct al evenimentului, participând activ la fiecare ediție. Andy Bowden a fost încântat de idee și ne-a onorat cu prezența sa în calitate de membru al juriului select al primei editii, alături de:

  • Dl. Prof. Mănescu Alexandru, președinte CFPPDA
  • Andy Bowden, consultant FOPIP I din Anglia
  • Richard Noakes, consultant FOPIP II din Anglia

 

 

echipa Aquatim Timisoara castigatoarea primei editii a concursului :

Augustin Blaga, Anchidin Alin, Candiu Daniel, Kiss Ion

Această prezentare necesită JavaScript.

2023 -în perioada 24-27 octombrie 2023. Această competiție a fost organizată de Comisia Principală REȚELE APĂ POTABILĂ a Asociației Române a Apei și a fost găzduită de Compania AQUATIM Timișoara, câștigătoarea ultimei ediții.

La acest concurs au participat 20 de echipe alcătuite din specialiști în detecția pierderilor de apă, reprezentând 19 companii de apă din România și o echipă din Istanbul, Turcia. Scopul competiției a fost identificarea pierderilor de apă pe traseele stabilite de organizatori. În paralel cu desfășurarea competiției, au avut loc prezentări tematice legate de domeniul apei, cu accent pe detecția pierderilor. Muzeul Apei din Timișoara a fost locul unde istoria și tehnologia actuală din domeniul detecției pierderilor de apă s-au întâlnit într-un mod inspirat.

Participanții au avut ocazia de a examina cele mai recente echipamente de detecție și de a discuta direct cu producătorii. Locația a oferit un cadru propice pentru îmbinarea istoriei și prezentului în ceea ce privește tehnologia apei. Premiile au fost înmânate câștigătorilor de către Dr. Ing. Ilie Vlaicu, Președintele Asociației Române a Apei.

Competiția a fost extrem de dificilă, având în vedere că participanții au fost deja selecționați dintre cei mai buni specialiști în detecția pierderilor de la fiecare companie. Câștigătorii acestei ediții au fost:

  • Locul I: Compania APA PROD DEVA, reprezentată de Nicolaie Nicula, Ștefan Junea, Daniel Ștefan și Bogdan Păiușan.

  • Locul II: COMPANIA DE APĂ ORADEA, cu membrii Cristian Sfârlea, Călin Berce, Vasile Purda și Daniel Leuca.

  • Locul III: Compania HARVIZ, avându-i în componență pe Nagy Akos și Horvath Sando.

 

 

SURSA: ARA