Apa a fost dintotdeauna dătătoare de viață și susținătoarea vieții. Omul s-a așezat în apropierea ei, a construit orașe în dreptul ei și-a cladit civilizații în jurul ei.

În țările civilizate este considerat deja un drep și curge aproape în orice colț al țării din robinet. În locurile cu infrastructură precară încă sunt oameni care iși petrec un sfert din viață colectând și pregătind apa necesară familiei.

Un  mentor al meu obișnuia să spună ca nici-o statistică nu er relevantă dacă nu e verificabilă și în țările azi civilizate mergând înapoi în timp câteva generații. Iar când vine vorba de infrastructură țara noastră a avansat enorm în doar câteva zeci de ani.

Dacă bunicii mei aveau fântâni cu apă de băut în fundul grădinii lângă pârâu când erau copii, după dezvoltarea intensă a agriculturii satul de aproape zece mii de suflete a rămas cu doar doua izvoare de apă potabilă de la care se alimentau școala și dispensarul iar pentru uzul casnic era nevoie să mergem câțiva kilometrii zilnic sau de mai multe ori pe zi pentru a aduce apă. În timpul copilăriei mele intensificarea zootehniei și a micilor fabrici a dus la situația în care doar una din izvoare mai era potabilă, iar asta făcuse viața destul de dificilă pentru locuitorii satului într-o eră în care apa de cumpărat era doar butelia de Borsec verde de la magzin.

Situația a dus la o investiție necesară de a racorda satul la infrastructura de distribuție, cu ajutorul unei stații de pompare și rezervoare de stocare, însă cum resursa a devenit din nou accesibilă a adus cu ea și provocarea de a urmării orele de pompare și alergarea de la robinetul din deal la cel din vale când rezervoarele începeau să se golească mai ales vara datorită utilizării inclusiv pentru udat grădini, în perioadele mai secetoase când fântânile de apă de ploaie se goleau.

În timp apa a ajuns să fie disponibilă în curte, și bunica a apucat să o folosească chiar în și în casă, o evoluție a standardului de viață petrecută în peste șapte decenii de la galeată și captarea apei de ploaie la robinetul din bucătarie și baie.
Ceea ce poate ne scapă uneori când admirăm evoluția este că efectul secundar al ușurinței cu care primim o resursă o face mai puțin apreciată și mai putin observată pe de-a-ntregul ciclului ei de viață.

Dacă atunci când fântâna alimenta familia grija era doar unde săpăm puțul pentru dejecții umane în timp însă cele animale au reușit să polueze apa și inclusiv pânza freatică, iar utilizarea în exces pentru udat a secat apele curgătoare în timp. Cu izvoarele mari ce alimentau tot satul utilizarea îngrășămintelor în exces și dejecțiile de la fermă au făcut același lucru. Cu utilizarea apei din rețea au venit la pachet alte provocări, iar cu racordarea locuințelor individuale apare și provocarea lipsei de canalizare respectiv a stației de epurare.

Cu fiecare etapă de dezvoltare atât a individului cât și a societății vin la pachet provocări ce trebuie tratate prin educare și prevenție. Putem culege roadele după alții doar odată, după care e nevoie să semănăm noi la rândul nostru pentru a avea ce culege la anul. Dacă suntem deja conștienți ce presupune un anumit nivel de trai și la partea de semănat și la cules, este de datoria noastră să transmitem mai departe celor care abia acum ajung la acel nivel imaginea completă pentru a-i ajuta să vadă un pic dincolo de orizontul care abia încep să-l descopere.

Fiecare drept primit în dar vine și cu o responsabilitate, iar darul pentru orice responsabilitate asumată și executată cu dedicare va fi o responsabilitate și mai mare cu drepturile aferente.

Hai să tratăm sursa de viață cu responsabilitate.

 

 

balint izabella

https://www.linkedin.com/in/geapana-izabella-87055718/