anton-anton„Toată lumea a fost de acord că există aceste pierderi. Au existat nişte oameni care au încercat să le identifice, să le clasifice, după care s‑a aruncat pisica dintr‑o parte în alta. Ăia care se ocupau cu întreţinerea conductelor ziceau că pierderile sunt la contoare – nu se pun contoare bune, se fură etc. Cei de la contoare ziceau că nu‑i adevărat, noi avem contoare pe care le verificăm, metrologizăm, dar voi nu reparaţi conductele şi apa se duce în canalizare.”

Alin Anchidin: Când v‑au interesat, ca specialist, pierderile de apă?

Prof. univ. Anton Anton: Ocupându‑mă de domeniul apei, din minutul unu am luat contact cu pierderile de apă. Când am terminat facultatea şi am început să mă ocup de reţelele de apă, una dintre necunoscute era: Cât sunt pierderile? Unde le punem în model?

Aţi fost preşedintele primei conferinţe Water Loss din Romania, în 2007. Ce lucruri am descoperit la această conferinţă?

În 1990, conceptul nostru, al tuturor, era că nu avem destulă apă, că nu suntem în stare să furnizăm 24 de ore din 24 apă în Bucureşti, Iaşi ori în alt oraș mare. Toţi am zis că trebuie să dăm mai multă apă, eu am fost unul care a susţinut acest lucru. Am făcut un Master Plan pentru Bucureşti şi i‑am întrebat pe arhitecţi cum văd ei dezvoltarea oraşului. Mi‑au zis că o să apară nişte clădiri înalte în mijlocul oraşului – ceea ce mi se părea ciudat –, dar dacă ăsta era masterplanul lor, atunci să vedem câtă apă trebuie să dăm. Am ajuns la concluzia că ne mai trebuia apă. La vremea aceea, consumurile erau 500 l/om/zi şi ni se păreau normale.

Nu se puteau face comparaţii cu alte oraşe din Europa?

Noi cu Europa ne‑am comparat foarte târziu, pentru că noi ne comparam, în primul rând, cu oraşele din Europa de Est. Aveam o teorie splendidă şi anume că la noi pierderile de apă sunt foarte mari mai ales în instalaţiile comune din blocuri. Știi cum e cu teoria în pierderile de apă? Îmi povesteşte cineva că pierderile de apă sunt pe scara blocului, după contor. Eu l‑am întrebat: foarte bine, dar dacă e aşa, cum mai poţi respira, înseamnă că apa şuroieşte pe pereţi, e mucegai peste tot şi te‑ai îmbolnăvit, ţi‑e greu să respiri. Toată lumea a fost de acord că există aceste pierderi. Au existat nişte oameni care au încercat să le identifice, să le clasifice, după care s‑a aruncat pisica dintr‑o parte în alta. Ăia care se ocupau cu întreţinerea conductelor ziceau că pierderile sunt la contoare – nu se pun contoare bune, se fură etc. Cei de la contoare ziceau că nu‑i adevărat, noi avem contoare pe care le verificăm, metrologizăm, dar voi nu reparaţi conductele şi apa se duce în canalizare.

Credeţi că s‑a schimbat gândirea ?

Da. În ultima vreme lucrurile s‑au clarificat, nu de tot, dar mult mai mult, lucrurile sunt mult mai structurate. Bambos Charalambous a zis foarte clar: în momentul în care a intrat mediul academic în domeniul pierderilor de apă s‑au structurat foarte bine lucrurile. Partea empirică a devenit mai ştiinţifică, asta nu înseamnă că s‑a pierdut partea de empirism, pe undeva toată alimentarea cu apă are o chestiune care poţi să îi spui empirică. De ce? Tu, acasă, client, deschizi robinetul şi îl închizi când vrei tu, dar eu la staţia de pompare trebuie să îţi dau apă tot timpul, în condiţiile şi la parametri potriviţi. Apă bună şi de calitate. Consum energie şi vine cel de la pierderi şi zice: trebuie să faci un control al presiunii în permanenţă. Eu când am auzit pentru prima oară de managementul presiunii era prin 1980.

Există două concepte diferite legate de presiune.În Germania se zice că o presiune mare ajută la identificarea mai uşoară a pierderilor de apă.

Nu, astea sunt legende urbane. Peste tot în lumea asta, dacă am presiune mare tâşneşte mai multă apă pe o fisură ori o spărtură mică, dar nu înseamnă că iese la suprafaţă. Eu am mai auzit texte cu Germania, cel mai frumos text pe care l‑am auzit este acesta: noi nu clorinăm apa, noi nu avem nevoie pentru că avem conducte noi, verificate, iar calitatea apei este excepţională. Din raţiuni de sănătate şi securitate trebuie ai să clorinezi  aruncat pisica dintr‑o parte în alta. Ăia care se ocupau cu întreţinerea conductelor ziceau că pierderile sunt la contoare – nu se pun contoare bune, se fură etc. Cei de la contoare ziceau că nu‑i adevărat, noi avem contoare pe care le verificăm, metrologizăm, dar voi nu reparaţi conductele şi apa se duce în canalizare.”  Pentru că Italia este o ţară în care s‑a dezvoltat o civilizaţie în jurul apei,o cultură care s‑a bazat pe apă. La Roma, pe vremea imperială, se aduceau 9 mc/s de apă, acum se aduc 11 mc/s – şi asta abia din 1950. Pe vremea Romei antice se aducea apă pe 7‑8 apeducte pe care barbarii le‑au distrus. La Roma există primul regulament al apei. Un domn a dălţuit în piatră un cerc şi a hotărât că acesta e branşamentul maxim pe care poţi să îl ai la o vilă, mai mult nu ai voie. Un semn pentru că nu poţi să consumi în prostie apă, există o regulă, poţi să consumi doar atât, pentru că eu doar atât pot să îţi furnizez. Începem să discutăm despre risipă, care nu intră în categoria de pierderi, pierderi aparente sau pierderi fizice, despre măsură, contoare. Ideea este că şi serviciul de apă a devenit un serviciu în care, dacă se vrea să se asigure apă, trebuie să mă asigur că am sursă pentru toată lumea. Cel mai bun exemplu este California, unde acum este secetă şi oamenii sunt disperaţi. Am asistat la o prezentare a unei companii de apă din California. Pe banii ei, compania de apă îi încuraja pe oameni să schimbe iarba din faţa casei, pe aia care consumă multă apă pentru întreţinere cu plante care nu au nevoie de apă şi care sunt adaptate climatului respectiv. Întotdeauna când m‑am dus la conferinţe de pierderi a venit câte unul şi a povestit despre furturi. Unii sunt foarte mândri, îmi aduc aminte de un spaniol. A sesizat că la debitul de noapte a fost o creştere bruscă. Atunci, ne‑am suit în maşini şi am umblat pe străzi şi în districtul respectiv am descoperit că unul îşi umplea piscina ilegal dintr‑un hidrant. În Romania am observat că există aceste obişnuinţe de a lua apă de la hidranţi… Noi am trecut de la conceptul că apa vine din perete şi nu costă nimic, la conceptul că apa costă şi, vai de mine, cât costă apa chioară. Îmi aduc aminte de Florin Iliescu, care a zis: Da, costă prea mult! A luat un metru cub de apă în peturi de doi litri şi l‑a pus în faţa unui bloc şi a adunat toţi ziariştii şi a zis: Eu, compania de apă duc acest metru cub de apă cu 5 lei la etajul 10, vă rog luaţi 5 lei şi duceţi acest metru cub de apă la etajul 10.

Un exemplu practic!

Demonstraţia a fost foarte tare pentru că lumea confundă 5 lei/ mc de apă cu 5 lei/ litru, cu sticla din magazin. Se fură și curent, dar şi cei de la Electrica sunt mult mai organizaţi. Companiile de apă au devenit mai atente, văd că mai toate companiile de apă au echipă de pierderi de apă.

Am fost obligaţi de UE, a fost o clauză pentru fonduri europene?

A existat o chestie simplă. La un moment dat s‑a făcut un masterplan pe vremea când nu se făceau, şi au fost unii care au scris acolo de modelare, pierderi de apă, chestii de genul ăsta. Cele scrise s‑au copiat prin copy‑paste în toate caietele de sarcini, iar acum se implementează. Un lucru care este superlăudabil e concursul de pierderi de apă. Faptul că nu trebuie neapărat să îi dai un premiu în bani, e o motivaţie foarte bună pentru cei care lucrează. Toţi vor să fie primii, cei mai tari din parcare, să vadă că, până la urmă, sunt cei mai buni. Concursul a fost o idee foarte bună şi îmi pare rău ca nu ştiu să dezvolt un concurs din ăsta pentru modelatorii de reţea.

Din punct de vedere al educaţiei, cum vi se pare problema pierderilor de apă?

Din punct de vedere al educaţiei, nu există interes pentru pierderi, din păcate. În momentul în care predăm reţele de apă, de canalizare, optimizare, îmbunătăţire, nimeni nu se ocupă de pierderi. Nu există nici un master care să se ocupe de chestia asta. Fundaţii, cum e Aquademica, au fost făcute să suplinească partea de teorie, să facă „life long learning”, adică şă te facă să înveţi pe parcursul vieţii.

În cursuri, de obicei, se învaţă despre cum să proiectezi sisteme noi, nu cum să despre exploatezi sisteme care au 100 de ani…

Așa e, findcă nu este timp. Ar fi elemente de nişă, nu de curs. La cursul principal trebuie să înveţi hidraulică, să înţelegi cum curge apa, să înţelegi elementele fundamentale – diferenţa dintre o reţea de apă sub presiune şi o reţea de canalizare. E o diferenţă fundamentală pe care nu o prea înţeleg inginerii. Și dacă ajungi să lucrezi într‑o companie sigur că elementele specifice ale companiei trebuie să le înveţi acolo, dar dacă nu ai bază, degeaba te duci să înveţi – trebuie să înţelegi cum curge apa.

Sistemul Bologna este un sistem mai bun decât cel practic la noi până la introducerea lui?

Anii de studii s‑au mărit, Bologna a înlocuit un sistem de 5 ani cu un sistem de 6 ani, împărţit în două – 4 ani de inginerie de bază şi 2 ani de specializare. Bologna este aplicat prost, dar sistemul nu are nici o vină. Acei care vor să concentreze 5 ani în 4 ani nu au înţeles nimic, şi ei se plâng. detectivii apei pierdute Nr. 8 s octombrie 2015 22 Înaine se făcea stagiatură la terminarea facultăţii, acuma nu. Cum e mai bine? Se face şi acum. Diferenţa este simplă: acum îţi dă responsabilitate, dar, în acelaşi timp, te dă afară mult mai repede. Pe vremuri, intrai stagiar şi, dacă erai cuminte, pasul următor era la pensie; pe urmă, la cimitir…

Deci se ieşea la pensie din locul în care erai repartizat…

Dacă erai băiat destept şi făceai mai multe lucruri, promovai, te făceau şef. Acum, situaţia e mult mai complexă. Te duci, te angajezi, îl convingi pe ăla că eşti bun, după care te cheamă şi zice că n‑ai făcut ce ai zis că ştii să faci. Și te trimite să cauţi un post la măturat strada. M‑am întâlnit cu studenţi care au fost şefi de proiecte. Au terminat proiectul şi acum îşi caută de lucru. Dacă vrei să fii consultant independent, aşa se lucrează. Dacă vrei să fii la o firmă de consultanţă, e mai uşor – caută altul pentru tine. Dacă vrei să fii consultant independent, tu trebuie să le faci pe toate. Sigur câştigi ceva mai mult.

Statisticile spun că tineretul nu mai citeşte cărţi, toată lumea caută pe internet informaţii.

E sigur, e evident. Internetul e un consumator imens de timp, tot internetul e cel care astăzi îţi dă informaţiile imediat. Îţi dau un exemplu: am doi metri de cărţi de bucate. Vreau fasole cu cârnaţi, mă duc şi aleg din cărţi sau mă duc pe internet de unde aleg 2‑3 reţete, sau le combin. Informaţia te bombardează pe telefon, calculator, nu mai ai timp fizic. Pe vremuri, nu aveai ce face 2 ore de televizor şi în alea vorbea nea Nicu. Citeam pe rupte, toată lumea avea biblioteci. Acum se pun nişte cotoare care să dea bine acolo, nu trebuie să fie neapărat nişte cărţi…

Ce le recomandaţi studenţilor?

Pentru studenţi am întotdeauna următoarele sfaturi:

1. Să vorbească bine, să ştie să comunice. În secunda când ai terminat facultatea, trebuie să te angajezi, să îi convingi că ești bun. Comunică bine, prin urmare!

2. Să învețe să judece, să cumpănească. 3. Să învaţe o limbă straină. Nu obligatoriu engleza, pentru că există şi alte limbi, mai complicate, cu o arie largă de acoperire. De exemplu, spaniola.

Există conferinţe pe tema pierderilor de apă la intervale regulate de timp. Ce lucruri noi se pot povesti sau ce lucruri trebuie repetate până se învață?

Dacă te uiţi la conferinţa din 2007, de la Bucureşti, atunci au început să se cristalizeze indicatorii care ar puteau fi aplicate la toate companiile de apă. Nu îmi aduc aminte dacă în 2007 era ILI, dar NRW cred că era. Atunci am descoperit NRW, apoi l‑am descoperit pe ILI, apoi am descoperit că nu e bun nici unul şi că ar fi bine să vorbim despre volume de apă. În fiecare conferinţă apare câte ceva. Ce am aplicat, ce nu merge, ce nu se potriveşte. Nu se mai laudă nimeni, doar câţiva papagali. În Romania există o realitate – minţim la date! Consecinţa este că stabilim nişte indicatori şi, când încerci să te ţii de ei, dai cu stângul în dreptul fiindcă din minciunile tale nu iese. Prin urmare, începi să te schimbi. Conferinţele astea nu sunt conferinţe la care vin cei mai şmecheri (deştepţi). Un englez care trăieşte în Italia, unul Dewi Rogers, a făcut un desen cu ce înseamnă pierderile de apă. A dat următorul exemplu. Eu îmi iau o maşină puternică, dar care are rezervorul spart. Ca să pot circula cu maşina aia, în spatele meu e o cisternă care alimentează în permanenţă. Era o imagine clară. Dewi Rogers, e un tip care discută despre partea de top, iar noi, în Romania, nu suntem în top. Abia am ieşit din noroi, am scos capul din mocirlă, dar nu am ieşit de tot. Iar o bună parte dintre occidentali se ocupă de rafinamente.

Care este viitorul companiilor de apă, domnule profesor?

Companiile de apă trebuie să fie mari, este evident. Să se meargă pe bazine hidrografice, cum curge apa. Trebuie să aibă un management care să ştie ce vrea să facă, care să aibă o viziune, o strategie. Dacă vine un director care nu se pricepe… Un mic exemplu. Există o fabrică de pompe PLEUGER, la Hamburg, face pompe bune, solide zdravene. Le‑a fost adus director unul care a fost director la ascensoare şi care, bineînţeles, a fost nemulţumit de cum erau aranjate strungurile, care era fluxul tehnologic; pe el nu îl interesau pompele. A băgat fabrica în faliment în 4 ani. După aia, l‑au pus director pe cel care era director adjunct şi care avea doctoratul în pompe. A reuşit şi a scos fabrica şi a readus‑o la nişte parametri, nu la fel de buni ca înainte, dar a salvat‑o. O dată ce ai pierdut… Teoria managementului, în general, e foarte frumoasă, eu cred în manager, eu cred că trebuie să fii manager care ştii despre ce este vorba în realitate, în fapte, nu absolvent de management, aşa, la general.

Politicul influenţează acţiunile unei companii?

Politicul are un anumit rol, însă rolul lui unic ar fi acela de a sprijini dezvoltarea, inovarea, competențele. La noi, politicul e foarte tânăr şi face toate bolile copilăriei.

Multumim pentru amabilitate