Noţiuni de pierdere şi risipa de apa

Pierderea de apă este o noţiune foarte cuprinzătoare. În înţelesul IWA este apa care nu aduce venituri (Non Revenue Water).

Definiţia este prea scurtă şi ascunde în ea şi unele inexactităţi. Voi încerca să fac o detaliere ca să avem un teren mai bun de lucru şi să ştim unde se poate acţiona pentru a obţine rezultate mai bune.

Prin pierdere de apă se poate înţelege cantitatea de apă care iese din sistemul de alimentare cu apă (ca să ne referim la domeniul nostru strict) înainte de a fi folosită scopului pentru care a fost captată din sursă.

Este cunoscut că această pierdere are două componente de bază: (a) pierderea fizică (reală) de apă şi (b) pierderea fictivă de apă datorată, erorilor de măsurare, erorilor de înregistrare (datorate echipamentului sau personalului care face această operaţiune) etc; este o pierdere scriptică de apă dar contabilizabilă în bilanţ deci

care nu aduce venit. Discutăm numai despre pierderea fizică de apă şi unele consecinţe (unele chiar contradictorii).

conform IWA aceasta este o pierdere de apă deoarece nu aduce venituri; am mai dicutat despre acest lucru în articolul precedent şi am precizat că nu trebuie contorizată ca apă care nu aduce venit deoarece dacă nu se întreţine în stare de funcţionare staţia de tratare nu avem ce vinde deci nu avem venit; există însă o componentă din asceastă apă care poate fi categorisită ca pierdere de apă; este acea parte din consumul tehnologic folosită în afara apei strict necesare pentru întreţinerea staţiei; de

exemplu dacă filtrul se poate spăla cu 3 l/s. m2 iar operatorul spală cu 5 l/s. m2 şi timp de 20 minute în loc de 15 minute cât ar fi necesar, atunci diferenţa dintre consumul real necesar şi cel real utilizat este o pierdere de apă; mai mult decât atât‑ se spală cuva până când apa rezultată la deversorul din cuvă este limpede; ori ar putea fi oprită spalarea atunci când apa rezultată are aceeaşi turbiditate cu apa ce va fi supusă tratării (apă decantată); în acest fel

se poate „economisi apa de spălare” sau mai bine spus putem reduce pierderea de apă tehnologică; acest spor de apă consumată este

pierdere reală; la fel se poate considera şi apa de evacuare a nămolului atunci când acesta este foarte diluat etc; putem spune în mod corect că numai apa folosită neraţional în staţie

este pierdere de apă.

• B – Pierderea fizică de apă prin toate neetanşeităţile conductelor, bazinelor, preaplinurilor, hidranţilor etc aflate pe circuitul de apă între captare şi utilizatorul final; acestea sunt pierdrei efective de apă şi ele ar putea fi împărţite în două grupe: (1) pierdere tehnic admisibilă (reducerea cantităţii de apă pierdută sub această limită costă nejustificat de mult); desigur că se poate pune şi întrebarea cine stabileşte limita de unde costurile sunt exagerate?

Din păcate valoarea este legată de condiţiile locale şi mai ales de costul real al apei; când apa este foarte puţină, deci se procură cu greutate, costul ei este mare şi deci limita pierderii tehnic

acceptabile va fi mai redusă; (2) pierderea reală de apă suplimentar pierderii tehnic admisibile; este de fapt adevărata pierdere de apă; aceasta depinde de multe elemente care vor fi detaliate mai jos.

• C – Risipa de apă este pierderea de apă la utilizator, pierdere de apă care aduce şi venituri; este apa contorizată ( purtătoare de apă fictiv pierdută) sau nu (dar acceptată şi vândută pe tarif pauşal) dar o apă care este de fapt o pierdere reală de apă; dacă se udă grădina cu apa de la robinet, chiar dacă apa este plătită) aceasta este o apă pierdută deoarece este folosită în alt scop decât cel pentru care a fost destinată; aceasta obligă sistemul să aducă mai multă apă în localitate deci să crească presiunea în conducte şi deci să producă o pierdere reala mai mare din grupa B. Pierderea în instalaţia interioară de apă este o pierdere reală de apă deşi este o apă contorizată (uneori chiar de doua ori), care aduce şi venituri, dar este tot o pierdere de apă. O operaţiune foarte larg întâlnită este

spălatul pe mâini; să ne imaginăm câtă apă curge atunci când mâna noastră nu este în apă faţă de cantitatea pe care o folosim în mod real; şi ce se poate întâmpla dacă robinetul este mai mult sau mai puţin deschis; dacă suntem mai blânzi cu apa (înţelegând de fapt fenomenul) deschidem mai puţin robinetul şi în acest fel aparent se lungeste timpul de spălare; este semificativ acest lucru? Ar trebui să nu fie. Să ne imaginăm cum se foloseste apa la un apartament de la

parterul unui bloc cu 10 nivele şi cum se foloseste apa la un apartament similar aflat la etajul 10; cu cât presiunea este

mai mare la robinet cu atât riscul de a risipi apa este mai mare.

Soluţii sunt dar trebuie aplicate cu ajutorul utilizatorilor de apă şi al producătorilor de echipamente. Sunt câteva aspecte la care trebuie să reflectăm să găsim soluţii de rezolvare pas cu pas. O evidenţă clară a realizărilor este de natură să conducă la cuantificarea mărimii fenomenului şi la adoptarea unei soluţii bazate pe date certe nu pe aprecieri.

Câteva dintre realizările tehnice aplicate deja în practică, nu peste tot şi nu în toate ţările, sunt:

– Robineţi cu diametre mai mici,

– Vane de control a debitului la intrarea în

instalaţia interioară,

– Clapete de reţinere pentru reglarea curgerii

în instalaţia interioară (contra furtului de apă prin

menţinerea debitului în zona în care contorul nu

reacţionează)

– Controlul presiunii în reţeaua generală sau

pe zone restrânse,

– WC‑ul cu doua viteze,

– Instalaţia de canalizare cu vaacum cu

micşorarea volumului bazinului de spălare etc.

– Pompe cu turaţie variabilă,

– Echipamente pentru detectarea pierderilor

de apă,

– Tehnologii pentru remedierea conductelor

fără şanţ deschis (relining) etc.

Toate acestea au repercusiuni asupra funcţionării sistemului dar şi asupra funcţionării canalizării (reţea şi staţie de epurare) prin reducerea debitului de apă uzată. Furnizorii de apă pot obţine soluţii mai mult sau mai puţin generalizate şi le pot comunica şi altora pentru folosirea constructivă a informaţiilor. Toate costă dar în timp sunt de natură să reducă eforturile sociale şi să asigure un serviciu de calitate.

Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti