Cel mai mare hidrolog mondial şi-a pus amprenta şi pe edificii româneşti.
Sir William Heerlein Lindley: povestea unui vizionar de excepţie

detectivii-apei-nr9-oct-2016_3

Sir William Heerlein Lindley s-a născut la Hamburg, fiind cel mai mare dintre cei patru copii ai lui William Lindley (1808-1900), inginer civil, și al soţiei sale, Julie Jane. A urmat cursurile unor şcoli particulare din Greenwich şi Blackheath, continuând cu Universitatea din Londra, unde a intrat în 1869.

În 1870, William Heerlein Lindley a intrat, practic, în pâine, pe şantierul uzinei de apă din Budapesta, condus la acea vreme de tatăl său, pe care l-a
suplinit cu succes în perioadele de absenţă. În 1873 a devenit asistentul tatălui său, la Frankfurt pe Main, iar din 1874 şi până în 1879 a lucrat pe două fronturi: reprezentant al tatălui său şi inginer rezident. În 1879 a preluat de la tatăl său practica lucrărilor edilitare în afara Frankfurtului şi în străinătate, extinzând-o la cel puţin 36 de oraşe. A răspuns de proiectarea şi conducerea lucrărilor de alimentare cu apă din Moscova, Tbilisi sau Trieste.

Sir William Heerlein Lindley și tatăl său, William Lindley, au fost considerați, timp de peste un secol, cei mai cunoscuţi ingineri civili de pe vechiul continent. Împreună au realizat lucrări edilitare sau de arhitectură industrială în zeci de oraşe din Europa Centrală şi de Est, printre care majoritatea capitalelor, la care se adaugă, în România, Galaţi, Piteşti, laşi, Craiova şi Ploieşti.

Primarul din acea epocă al Vienei îl numea pe Lindley „cel mai mare hidrolog mondial”. Ploieştiul este singurul oraş în care s-au păstrat, în totalitate, construcţiile şi mare parte a instalaţiilor şi utilajelor, multe încă funcţionale.

Timp de 22 de ani, Lindley a proiectat și condus numeroase lucrări portuare, ziduri de chei şi diguri de-a lungul râurilor. În 1889, el a proiectat numeroase lucrări electrice, iar la doi ani distanţă a fost membru în comisia de experţi şi chiar preşedinte al juriului la Marea Expoziţie Electrotehnică de la Frankfurt. Sir William Heerlein Lindley a fost consilier al lucrărilor de alimentare cu apă din Viena, Amsterdam, Tartu (Estonia), Kaunas şi Sankt Petersburg. În acelaşi timp a proiectat şi propus sisteme de drenaj pentru Praga, Mannheim, Wurzburg, Tolz, Hanau, Homburg, Elberfeld, Samara, Ploieşti, Sankt Petersburg, Wloklawek, Radom si Lodz. Portofoliul său impresionant conţine peste 40 de oraşe din Germania, Imperiul Austro-Ungar şi Rusia. Lindley a primit titlul de Sir pentru merite deosebite, iar în prezent numeroase străzi şi bulevarde din mai multe oraşe europene îi poartă numele. Municipalităţi însemnate l-au declarat cetăţean de onoare, lucrările sale fiind incluse în patrimoniul industrial. În Varşovia, Praga, Budapesta și Wűrzburg există muzee tehnice dedicate lui Sir William Heerlein Lindley, menţinerea unor lucrări concepute şi realizate sub conducerea lui
fiind percepută un privilegiu. A fost preşedinte al Comisiei germane de electricitate, al Comisiei germane de standardizare în domeniul apei şi gazului şi a reprezentat Germania în Comisia Internaţională de Standardizare. Lindley este deţinătorul unui portofoliu impresionant de premii şi distincţii, primite la expoziţiile tehnice din Torino (1890), Dijon (1893, Chicago (1893) şi Lvov. În 1893 a fost numit Cavaler al Coroanei de Oţel a Austriei, iar în 1894 i-a fost conferit Ordinul Coroana Italiei. Expertiza acestuia a fost recunoscută şi de Imperiul Britanic: în perioada 1906-1911, Lindley a fost membru în comisia regală pentru alimentări cu apă şi canalizare. Pentru toată activitatea sa, a fost înnobilat primind titlul de lord.

A fost membru în 32 de organizaţii, incluzând Institutul britanic pentru lucrări edilitare (1878), al Societăţii franceze de inginerie sanitară, Societăţii inginerilor germani de gaz şi apă. În 1914, Universitatea din Darmstadt i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa în inginerie. Ultima sa mare lucrare a fost cea de alimentare cu apă a oraşului Baku din Muntii Caucaz. Lucrările au fost finalizate în februarie 1917, înainte de izbucnirea revoluţiei bolşevice. În același an s-a reîntors la Londra. Sir William Heerlein Lindley a încetat din viață pe 30 decembrie 1917, la locuința sa din Putney. A fost un vizionar şi a avut norocul ca lumea să-i recunoască acest atu!

Statuia lui William H. Lindley, Varșovia

Statuia lui
William H. Lindley,
Varșovia